Octogonul in actiune online dating

Pentru a se observa evoluția textului, se postează atât varianta inițială cât și cea în lucru/finală.Acest lucru are și un rol didactic, în special pentru membrii noi care se familiarizează cu modul de lucru al cenaclului.

Reuşise să îşi umple mintea cu amintiri şi trecu cu bine peste prima parte a zilei.

Prânzul era singurul moment de relaxare din acea groapă întunecată.

În structura cenaclului există (poezie, proză) în care autorii propun texte care vor fi dezbătute împreună cu restul colegilor.

Se citește, se analizează, se fac propuneri de modificare (acolo unde este cazul), iar autorul își ia apoi un răgaz (care poate varia de la câteva minute la câteva zile) pentru a se decide a supra formei finale a creației sale.

Privi speriat în jurul său cu coada ochiului şi văzu pe fiecare din ei ocupaţi cu bucata de pâine. El avea să iasă de acolo ridicându-l deasupra capului şi oamenii i se vor înclina în faţa. El este regele şi toţi cunoscuţii şi necunoscuţii îi vor fi la picioare.

Îşi privi cana de apă căzută lângă pâinea îmbibată cu pământ. Legenda pentru care renunţase la viaţa sa de boem pentru sclavia din mina se adeverea acum. Era sclipitor şi oricât de palidă ar fi fost lumina care ajungea până la el, ştia că ţine în mână o adevarată comoară. Se va umple de faimă, ziarele şi televiziunile îi vor acorda cea mai mare atenţie şi întreg cuprinsul globului se va cutremura la răsunetul numelui său.

Cartea tinerilor scriitori – Cartea tinerilor scriitori este unul dintre puținele cenacluri online și primul de acest fel care lansează un volum reunind creațiile membrilor săi.

Cenaclu a fost creat de scriitoarea Cristina Ștefan (cunoscută și sub pseudonimul Ada Chifor), pe o platformă Ning, iar principalul obiectiv este postat pe prima pagina: „Suntem un cenaclu interactiv pentru promovarea literaturii de bună calitate a tinerilor”.

Ceea ce distinge acest site de altele asemănătoare este atmosfera destinsă, relațiile de prietenie care s-au legat între membri.

Comentariile se fac la text, în niciun caz la persoană, iar în majoritatea cazurilor autorii își asumă critica, departe de a manifesta orgolii.

Textele care acumulează minim 10 stele sunt incluse de administratori în biblioteci, de unde vor fi selectate (de comun acord cu autorii) pentru publicare în carte. Bezna îi muşca din orbite şi dungile palide de lumină care veneau de la felinarul de sus nu făceau decât să îi creeze stări de ameţeală.

Tags: , ,